Pan M. Vizirescu
1903–2000
Poet, eseist și profesor, născut în Braneț. Școala îi poartă numele din 2016.
O biografie scurtă, cu surse. Include și anii în care a lucrat pentru regimul Antonescu, pentru că fac parte din viața lui.
01
Copilăria și studiile
Pantelimon M. Vizirescu s-a născut pe 16 august 1903, în Braneț, într-o familie de țărani: părinții lui, Marin și Maria (născută Pietreanu), erau muncitori agricoli. Fratele lui, Sm. M. Vizirescu, a fost și el scriitor.
A început școala primară în satul natal și a terminat-o la Slatina. A urmat Liceul Militar „D. A. Sturdza” din Craiova, Liceul „Radu Greceanu” din Slatina și Colegiul Național „Carol I” din Craiova, absolvit în 1925. A studiat Litere și Filosofie la Universitatea din București (1925–1929), unde și-a luat doctoratul în 1938, sub îndrumarea lui Constantin Rădulescu-Motru, cu o teză despre poezia națională.
02
Profesor și publicist
Între 1930 și 1937 a predat la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” și la alte licee din Cernăuți, apoi, până în 1939, la Liceul „Carol I” din București. A condus Curierul Serviciului Social (1939) și revista Muncitorul român (1940).
A debutat în 1922, în Universul literar, cu schița „Sfârșit duios”, semnată Dela Bârsa. A colaborat la Gândirea, Universul, Curentul, Revista Fundațiilor Regale, Familia și la alte publicații.
03
1940–1944
În 1940 a intrat redactor la secția de presă a Ministerului Propagandei, iar în același an a devenit director de cabinet al ministerului, funcție pe care a ocupat-o până în 1944, în timpul regimului Antonescu. Din 1940 până la 23 august 1944 a fost și director adjunct al jurnalului radio al Societății Române de Radiodifuziune.
A făcut parte din redacția ziarului Sfarmă-piatră, o publicație antisemită a extremei drepte, și a scris și la Porunca vremii.
04
Condamnarea și anii în ascunzătoare
În 1945, după venirea la putere a guvernului Petru Groza, a fost judecat împreună cu alți 13 jurnaliști în „procesul ziariștilor” și condamnat la muncă silnică pe viață pentru „crimă de contribuție la dezastrul țării”. Nu și-a executat pedeapsa: a trăit ascuns până în 1967.
Pe 8 mai 1995, Curtea Supremă de Justiție a anulat condamnarea lui și a altor nouă ziariști din același lot. A murit pe 27 ianuarie 2000, la Slatina.
05
Opera
Prima carte a fost Poezia noastră religioasă (1943). Volumele de versuri au apărut după 1980: Poeme (1982), Sunet peste culmi (1985), Călătorie de taină (1988), Mi se oprise timpul (1995), Prins de lumină și har (1995), apoi postum Tărâmul însingurării mele (2002), Orizonturi lirice (2003) și Armonii (2003). A mai publicat eseuri (Coloane care cresc necontenit, 1999) și teatru (Liga oamenilor cinstiți, 1997).
Biblioteca din Braneț îi poartă și ea numele: Biblioteca „Pan M. Vizirescu”.
06
Surse
- Wikipedia în limba engleză, articolul „Pan M. Vizirescu”.
- Wikipedia în limba română, articolul „Pan M. Vizirescu”.
- Wikipedia în limba engleză, articolul „Sfarmă-Piatră”.
- D. Sârghie, „Pan Vizirescu – Tragic destiny saved through creation”, Communication, Interculturality, Literature, 2022; I. V. Călugăru, 2021.
Nu există un portret liber de drepturi; școala poate adăuga unul din arhiva proprie.